vineri, martie 28, 2008

'Ora Pamantului'

Mai multe onguri, companii sau simpli cetateni din orasele lumii vor stinge luminile si vor renunta la aparatele electrice si electronice timp de o ora. 'Ora Pamantului', cum au denumit-o initiatorii acestui proiect, a fost stabilita pentru anul acesta in data de 29 martie, de la 20.00 la 21.00.
Programul de economie a energiei, in scopul declarat de a reduce poluarea planetei, a fost initiat de ONG World Wide Found for Nature in urma cu un an. in Australia, intr-o singura ora, s-au redus cu 5% emisiile de gaze cu efect de sera, numai prin stingerea luminilor din Sydney.
Succesul proiectului (reducerea cu 10,2 procente a emisiilor) i-a determinat pe organizatori sa extinda proiectul si in acest an, in 20 de orase de pe glob, intre care Toronto, Chicago, Copenhaga, Melbourne si Tel Aviv.

Scopul campaniei este acela de a transmite un semnal cu privire la amploarea efectelor schimbarilor climatice si epuizarea resurselor energetice.
'Ora Pamantului' isi propune, astfel, sa-i determine pe oameni sa ia atitudine fata de aceste fenomene si sa contribuie la diminuarea lor. in Romania, peste 1.000 de persoane au anuntat deja ca adera la acest proiect. si cateva zeci de organizatii au raspuns acestui apel si s-au inscris deja pe pagina de internet dedicata proiectului, www.earthhour.org

GATA ORICAND !

3 comentarii:

Anonim spunea...

Uite o chestie cat de cat misto, putin exagerata dar misto ca idee

Anonim spunea...

Nu e exagerata ideea, si euma gandeam la asa ceva dar a nivelul de cluj, si poate nu chiar la 8 seara cand lumea ia masa. dar pela 10 da.. oricum e o idee perfectibila

Anonim spunea...

este o chestie intreprinsa pentru un scop anume, iar atingerea acelui scop mi se pare exagerat prin incetarea activitatii unui oras ... a mai fost o campanie odata cu "vampirii" din priza, adica incarcatoarele de mobil care consuma non stop, si au mai fost si altele, ideea e buna... adica scopul, mijloacele trebuie rafinate :) --- iar cat despre cluj... incearca tu sa tai curentul in Observator sa vezi tu revolutie :))